Menu

De la vis spre împlinire

Pentru El…

De atâtea ori, în acest an ce am lăsat în urmă, privit-am către Cer și i-am cerut lui Dumnezeu să te aducă în viața mea. Însă nu a fost timpul potrivit. Nu-mi convenea, fiindcă eu voiam pur și simplu să fii, și nu mă interesa dacă nu eram eu pregătită sau nu erai pregătit tu. Am învățat să mă încred în El și să te aștept.

Așteptarea a fost lecția ce mi-a fost predată de nenumărate ori, tocmai pentru că în momentele mele dificile, picam examenul. Ce m-a surprins la Dumnezeu a fost că deși se întâmpla așa, îmi mai dădea o doză de răbdare, o altă șansă.

De atâtea ori, ți-am simțit lipsa și tânjeam după îmbrățisarea ta. Da, chiar dacă nu am cunoscut-o niciodată. Îmi era dor de vocea ta, de zâmbetul tău, de privirea ta. Îmi era dor să fii aproape. M-am mulțumit cu sentimentul că eu sunt departe de tine, dar nu și Dumnezeu. Și așa mai făceam un pas prin credință.

Să te aștept mi-a parut chiar și mie o nebunie uneori, dar a fost singura cale pe care am simțit cu toată ființa mea că trebuie să o urmez. N-am putut spune da altcuiva. N-am putut și am siguranța că niciunul dintre ei nu erai tu.

Te-am așteptat câteodată cu dor, și alteori ai fost departe de gândurile mele. Te-am așteptat uneori cu răbdare, și alteori renunțând. Te-am așteptat uneori cu lacrimi, și alteori cu entuziasm.

Oricât de mult vreau eu să se întâmple ceva într-un anumit moment, am înțeles că nu pot forța timpul. Iar timpul îi aparține lui Dumnezeu. Și prin alegerea mea, tot în mâna lui e și stiloul poveștii noastre.

Dragul meu, habar nu am când va fi timpul nostru, dar știu că acela va fi binecuvântat, iar eu aleg să te aștept. Oricât ar dura până când, ținându-te de mână, vom păși împreună. Mă rog pentru tine.

Să nu rămâi cu un picior în 2017.

Ne aflăm in pragul noului an, și de aceea, mai am câteva gânduri pentru tine.

Îți doresc să te împaci cu tot ce a fost și nu ai regrete. Să nu te gândești la “ce ar fi fost dacă”.
Îți doresc să îți înfrunți pierderile, în special când vine vorba de oameni. Așa cum fiecare persoană vine în viața ta cu un scop, tot așa se îndepărtează cu un scop.
Îți doresc să îți îmbrățișezi dezamăgirile și eșecurile. Ele nu te definesc, însă te-au ajutat să mai crești puțin, să devii mai mult. Primește-le ca pe niște binecuvântări în care sunt ascunse lecții.
Îți doresc să nu mai porți în suflet nopțile pe care le-ai petrecut plângând, nici suferința, nici durerile, nici greutățile. Ai trecut prin ele, mulțumește și continuă.

Acceptă tot ce a fost în viața ta. Gândește-te că totul se întâmplă cu un scop, iar Dumnezeu știe de ce. Vei afla și tu. Uneori, chiar și alegerile greșite pot fi modelate spre binele nostru. Nu regreta nimic, nu te învinui pentru nimic.

Amintește-ți mereu că în prezent te clatini stând într-un singur picior, când pe celălalt îl ții ori în trecut, ori în viitor.

Să pășești înainte cu ambele picioare. Cu inima. Cu gândurile.

Rămâi cu bine, 2017!

Mulțumesc, 2017! Mulțumesc, Doamne!

Te-am încredințat în mâna lui Dumnezeu încă de când îți stăteam în prag. Aveam visuri și planuri, însă mai presus de acestea, aveam dorința de a urma voia lui Dumnezeu și de a-mi lăsa pașii călăuziți de El. Dacă a fost ușor? Nu! Căci socoteala de acasă nu se potrivește mereu cu cea din târg, iar multe lucruri par de neînțeles. Însă știu că anul acesta a reprezentat o piesă sau poate mai multe dintr-un puzzle. Dintr-o imagine pe care El o vede completă, nu pe bucățele, ca mine.

Îți mulțumesc pentru lacrimi. Încep cu asta fiindcă fără lacrimi și fără durere, astăzi nu aș fi știut să-l înțeleg pe cel care plânge și să-l încurajez. Sufletul meu s-a mai curățat puțin, iar privirea a devenit mai blândă.

Îți mulțumesc pentru muncă. Chiar dacă au fost zile în care eram extenuată fizic și simțeam că nu mai am putere să ridic nici un pai. Nu am făcut ce mi-a plăcut și nici cât am vrut eu, ci ceea ce am fost nevoită să fac. Așa am învățat că între noi, oamenii, nu trebuie să existe diferențe. Chiar dacă unul spală toalete și unul e doctor. Statutul social nu are nicio relevanță atunci când definești omul. Și asta a fost lecție valoroasă.

Îți mulțumesc pentru că mi-ai spus nu, chiar dacă era vorba de ceva/cineva care pentru mine însemna mult. Mi-ai închis drumurile pe care mergeam și am luat-o de la capăt pe altele.

Îți mulțumesc pentru oameni. Pentru cei pe care nu i-ai adus în viața mea, deși te-am rugat cu lacrimi, pentru cei care au plecat, pentru cei care au venit. Îți mulțumesc și pentru cei pe care i-am întâlnit o singură dată, și pentru cei care au rămas.

Îți mulțumesc pentru luptele pe care le-am purtat cu mine, cu gândurile și cu sentimentele mele, cu viața. Uneori am pierdut, alteori am câștigat. Însă asta prea puțin contează. Am luptat așa cum putut, cu sufletul pe genunchi, izbită la pământ, cu lacrimi în ochi, cu revoltă în cuvinte.

Îți mulțumesc pentru cuvântul scris. A reprezentat cea mai mare binecuvântare. Mulțumesc pentru toate mesajele pe care împărtășit cu ceilalți. Pentru toate cuvintele care au atins alte suflete.

Îți mulțumesc pentru lecții, pentru tot ce m-ai învățat, pentru tot ce s-a întâmplat și pentru ce nu s-a întâmplat. Pentru visurile care s-au stins și pentru cele care au născut. Pentru cele care au rămas, dar încă nu s-au împlinit.

Iar vouă, oameni dragi, vă mulțumesc pentru toate mesajele pe care mi le-ați trimis. Dumnezeu m-a încurajat prin voi și mi-a amintit că El lucrează, chiar dacă uneori tace. Mulțumesc pentru rugăciunile voastre. Pentru că mi-ați întins o mână atunci când eu voiam să renunț. Pentru lacrimile de bucurie și zâmbetele uriașe pe care mi le-ați pus pe chip prin cuvintele voastre. Mulțumesc pentru că ați avut încredere în mine și mi-ați relatat chestiile cu care voi vă confruntați. Mulțumesc fiecăruia în parte și doresc din toată inima ca Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Și în ultimul rând, dar cel mai important, îi mulțumesc lui Dumnezeu. Fără El, astăzi nu aș fi fost aici. M-a ridicat de fiecare dată când am căzut. A luptat pentru mine când eu am pus armele jos. M-a iertat atunci când am greșit. M-a iubit necondiționat. Mi-a dăruit pace și bucurie atunci când sufletul îmi era tulburat. Pot trăi fără oameni, fără un el, fără familie, dar nu fără Dumnezeu.

Mulțumesc, Doamne!

Tăcere.

Am pus armele jos, în liniște, fără să mai scot nici măcar un cuvânt. Lupta a fost pierdută. Și am tăcut.
Am învățat că pe Dumnezeu nu-L pot obliga să-mi vorbească. Am spus orice. Am spus oricât. M-am obosit cu întrebări la care răspunsul mereu a fost “așteaptă”. Nu m-am mai revoltat. Și am tăcut.
Am simțit durere și am urlat. Însă țipetele nu m-au vindecat. Și am tăcut.
Când am realizat că zgomotul produs de cuvintele mele nu mai are nicio valoare, am tăcut.
Am tăcut cu lacrimi în ochi. Am tăcut cu zâmbetul pe buze.
Ai putea crede că am renunțat. Că nu mai știu să rabd. Probabil că acesta este adevărul…am ales să tac pentru că am obosit.
Habar nu am dacă cineva îmi ascultă tăcerea sau dacă înțelege dincolo de ea. Poate că Dumnezeu știe să facă asta. Uneori, poate că și oamenii cărora le pasă de tine.
Am ales să tac fiindcă e timpul să ascult…

Draga mea, fii cu cineva care te iubește pur!

Atunci când întâlnești pe cineva și te îndrăgostești, ai impresia că el reprezintă centrul Universului, tot ce îți dorești, tot ce e mai frumos. Și începi să scapi din vedere aspecte importante, te mulțumești cu mai puțin doar pentru că fiind înfometată de el, câteva firimituri de atenție par valoroase.

Tu poate că iubești, dar el pe tine nu. Căci dacă te-ar iubi, timpul pe care trebuie să ți-l dăruiască nu ar fi o problemă. Nici nu ar fi necesar să-l ceri, fiindcă pur și simplu, iubirea oferă. Când el te caută doar atunci când are chef sau timp, când te lasă să aștepți zile întregi un răspuns și faptele nu se potrivesc cu cuvintele lui, nu te încredere în el. Dacă îți pasă, arăți. Și iubirii îi pasă mult. Și încă ceva. Când iubești, nu te joci cu sentimentele celui de lângă tine. Te rog, nu închide ochii doar pentru că doare să înfrunți acest adevăr.

Tu poate că iubești, dar el pe tine nu. Fiindcă dacă te-ar iubi, tu nu ai mai plânge la fel de mult. Durerea ta ar fi și durerea lui, zâmbetul tău ar fi și zâmbetul lui. Nu ar dormi la fel de liniștit știind că tu nu ești bine sau neștiind cum te simți. Când două suflete se iubesc, devin unul.

Poți să mai aștepți, desigur. Că poate, poate, într-o zi te va iubi așa cum tu îți dorești să fii iubită. Poate că uneori se întâmplă, eu rareori am auzit de cazuri cu final fericit. Mă întreb, oare e corect să stai la ușa sufletului unui om, așteptând să te iubească? E corect ca el să te vadă plângând și să nu-ți deschidă? Da, cred sufletul său are tot dreptul să facă asta, fiindcă atunci când e vorba de iubirea în cuplu, nu poți să te forțezi ca să simți ceva.

Prin urmare, mă întorc la gândul pe care l-am înrădăcinat bine înlăuntrul meu în ultimii ani. Că iubirea pură, în cea mai înaltă formă a ei, curge din Dumnezeu. Așadar, dacă unul dintre voi nu iubește, înseamnă că nu e o iubire din Dumnezeu. Că există altcineva pentru tine, care te va prețui pentru ceea ce ești și pentru care vei fi mai mult decât și-a imaginat. Exact așa cum vei simți și tu pentru el. Nu te mulțumi cu altceva, draga mea. Mai bine rămâi singură decât să alegi oameni nepotriviți.

Nu alerga și nu plânge după cineva care nu te iubește, ci folosește acel timp rugându-te pentru cel care va veni din mâna lui Dumnezeu.

Dacă astăzi ai căzut, mai ridică-te o dată!

În ultima vreme am scris din ce în ce mai puțin. Pentru că sunt persoane care așteaptă zilnic un mesaj, am mai copiat din cele vechi și le-am distribuit iar. Nu v-am spus, dar în sufletul meu renunțasem la tot. Și la așteptări, și la visuri, și la scris. Nu am împărtășit cu voi, însă în sufletul meu m-am revoltat și cuvintele mele au fost amare. Spuneți-mi că voi niciodată nu v-ați certat cu Dumnezeu când erați în prăpastie, și aveți dreptul să dați cu piatra. Nu sunt mândră de mine, dar îmi asum.

Nu că asta ar scuza lipsa mea de sfințenie, însă eu până acum nu am cunoscut creștinul perfect. Așadar, articolul acesta este pentru aceia care din când în când cad, care își pierd nădejdea și răbdarea, care pun armele jos și nu mai vor să lupte, care încep să-și pună întrebări și au impresia că Dumnezeu i-a uitat.

Adevărul este că te lovești de stările astea atunci când așteptarea este lungă, când greutățile se pun unele peste altele, când abia ai trecut de un obstacol și te împiedici de altul. Nu știu cum a fost viața voastră, însă a mea nu a fost presărată cu flori roz. De când mă știu. Și de aceea voi empatiza întotdeauna în principal cu cei care știu ce e durerea și dezamăgirea, ce sunt lipsurile și problemele. Pentru voi scriu.

Fiindcă deseori sunteți neînțeleși și vă simțiți slabi. Dar uitați că oamenii puternici sunt cei care au înfruntat valurile și nu s-au înecat. Și voi sunteți puternici.
Fiindcă în căderile voastre, vă doriți ca viața să se sfârșească. Însă voi, mai mult ca oricine, meritați să vă ridicați până veți întâmpina și zilele alea promise de Dumnezeu.
Fiindcă vi se pare că El a uitat de voi. Însă ce fel de Dumnezeu e acela care nu își iubește și nu își ajută copiii? Ce Dumnezeu e acela care îți spune să aștepți și nu împlinește? Ce Dumnezeu e acela căruia îi spui că te doare, iar El nu vindecă?

Știu că atunci când cazi, te doare și că refuzi să mai încerci o dată, să mai aștepți o zi în plus, să îți mai dai o șansă. Știu. Știu că după 9 probleme, vei crede că urmează o a zecea problemă. Însă eu cred cu toată ființa mea că după 9 probleme ajung 10 binecuvântări. Din mâna lui Dumnezeu.

Așa că nu-ți cer ca astăzi să lupți având în vedere că rănile tale sângerează. Doar ridică-te și împacă-te cu Dumnezeu. Nu-ți cer să nu mai plângi, ci doar vreau să-ți amintesc că nu ești singur. Lacrimile tale nu se pierd.

Dacă astăzi ai căzut, mai ridică-te o dată!

Când iubești, nu înșeli.

Am aflat și eu recent despre o chestie numită “swinging”. Aceasta presupune că mai multe cupluri se întâlnesc într-o cameră și au relații unii cu alții, schimbându-și partenerul. Adică mergi cu soțul tău acolo, de bunăvoie și nesilită de nimeni, el se cuplează cu soția altuia, iar tu cu soțul alteia. Unii afirmă că asta e evoluție sexuală.

Am rămas stupefiată. Dacă asta e evoluție, prefer să fiu considerată înapoiată și să gândesc ca acum o sută de ani. Personal, consider că iubirea e pe primul loc și numai ea are puterea de a-ți bucura inima. Și acolo unde e iubire, nu e mizerie. Mă doare sufletul când observ lipsa valorilor și a principiilor sănătoase. E în regulă să ai 5 divorțuri, iar înșelatul în relațiile de cuplu se acceptă, se înțelege și se trece cu vederea. O replică spusă de cineva ieri, m-a lăsat fără cuvinte. “Mă, accepți să te însele, dar măcar să aibă tipul foarte mulți bani, și așa se merită.” Iubirea are un preț, deci? Și îți poți cumpăra cu bani și soție, și amantă?

Nu concep ideea unei terțe persoane într-o relație de căsnicie. Și nu pentru că așa spune Biblia, sau biserica, sau așa mă îndrumă principiile mele creștine. Dar atunci când alegi un om, îi spui da doar lui, iar el ție. Sunteți doi. Atât. Voi porniți de la temelie și începeți să construiți împreună. De ce e nevoie și de altcineva după aceea? De ce femeile închid ochii, resemnate cu gândul că toți bărbații înșeală și că așa e normal, sau că în final, tot la ele se întoarce?

Da, sunt dezamăgită de tot ce privesc în jurul meu…

Două și zece minute. Insomnie

Este ora două și zece minute, noapte și o liniște deplină. Nu aud decât stropii de ploaie lovindu-se de fereastra mea. De câteva ore plouă neîncetat. Ar fi trebuit să dorm la ora asta, dar insomnia m-a vizitat din nou. Nu știu cum se întâmplă, dar vine tocmai în momentele în care oboseala mea este la limită. Să o consider o binecuvântare pentru simplul fapt că acum am timp să mă încarc din nou? Nu mai știu ce să cred…

Astăzi, m-am întrebat la un moment dat dacă nu cumva visez prea mult și am așteptări prea înalte. M-am îndoit de Dumnezeu. Da, merg prin credință, dar la un anumit punct, încep să-mi pierd răbdarea și nu mai știu să cred. L-am întrebat dacă a uitat de mine. Ba chiar am pus la îndoială existența unui Dumnezeu căruia îi pasă și lucrează într-un mod minunat. Nu știu cum reacționează alții, însă eu așa sunt când obosesc.

“Nu te-ai săturat să-i încurajezi pe alții, când ție nu ți se întâmplă minunea?” A răsunat întrebarea asta în mintea mea, iar eu n-am știut ce să răspund. De ce primim astfel de întrebări când suntem doborâți, când nu mai putem vedea lucrurile clar?
Nu mi-am amintit de Dumnezeul care mi-a răspuns la alte rugăciuni, care mi-a dat pace în mijlocul furtunii, care m-a condus atunci când îmi pierdusem direcția și mi-a împlinit visul de a atinge un alt suflet. Nu, am uitat complet, doar pentru că El încă tace în anumite privințe.

Am două visuri mari, pe care le-am aflat abia după ce L-am cunoscut pe El. Și-mi par imposibile, câteodată. Când se întâmplă așa, vreau să mă descotorosesc de ele. Am greșit atunci când mi-am pus visurile mai presus de Dumnezeu, fiindcă dacă nu ar fi fost El, eu nu le-aș fi descoperit. Și culmea, mi-am amintit de ele, dar am uitat de El…

M-am împiedicat din nou de mine. De grijile și temerile mele. De greșeli. De ziua de mâine, care încă nu a ajuns. Să mă ierți, Doamne, și să mă iert.

Încă plouă. Se apropie ora trei. Eu am căzut, m-am ridicat și am decis să mai fac un pas. Prin credință…

…și așa voi ști că ești tu.

Glasul tău cald, ce îl voi recunoaște dintr-o mie de voci, va cânta o melodie pe care vreau să o ascult pe repeat o viață întreagă. Și așa voi ști că ești tu.

Privirea în care găsesc o licărire aparte și mă poartă într-o lume de poveste, făcându-mă să uit de tot ceea ce există în jurul meu. Să mă pierd și să simt că mă regăsesc în tine. Și așa voi ști că ești tu.

Bunătatea ta. Fiindcă nu cunosc o iubire lipsită de bunătate, iar eu vreau să-mi fii bun. Prin cuvintele tale, prin gesturi și reacții, prin fapte. Și așa voi ști că ești tu.

Dragul meu, îți voi privi chipul și nu mă voi sătura de tine, de ochii tăi, de buzele tale. Te voi absorbi cu fiecare părticică din mine și voi avea convingerea că mă aflu în fiecare celulă din corpul tău. Și așa voi sti că ești tu.

Relația ta cu Dumnezeu se va reflecta în relația ta cu mine. Dacă El va fi pentru tine o prioritate, sunt convinsă că nu-i o greșeală ca eu să fiu în viața ta. Îi voi mulțumi neîncetat pentru tine. Și așa voi sti că ești tu.

Întreaga ta prezență în viața mea va fi un miracol. Prezența ta va stinge dorul pe care l-am purtat în suflet pentru ani de zile. Și, dragul meu, așa voi ști că ești tu.

Tu, cel pe care l-am așteptat dintotdeauna.

Doamne, ce prețioasă este liniștea!

Am fugit deseori de singurătate, crezând că am nevoie de cineva sau de ceva ca să mă simt împlinită. Nu mi-a fost de ajuns să mă am pe mine. Și cu cât m-am îndepărtat mai mult de mine, cu atât m-am simțit mai tulburată și mai dependentă de tot ce mă înconjoară. Când m-am întors cu adevărat în sufletul meu, când am renunțat la grijile lumești și la nevoia de a fi lângă cineva, atunci am găsit liniștea.

I-am permis sufletului meu să-mi preia nevoile, dependențele, fricile, până când a început să bolborosească fără încetare. Am simțit că am pierdut controlul. În liniște, mi-am auzit urletele sufletului. Și am învățat să tac. Să mă ascult. Doamne, ce binecuvântare este să mă pot auzi! Fără liniștea aceasta, n-aș fi aflat vreodată ce se întâmplă înlăuntrul meu. N-aș fi fost conștientă de haosul în mijlocul căruia am descoperit că prin Dumnezeu, pot face ordine.

În singurătate m-am lovit de mine. Am plâns cu mine. Am descoperit că nu mă plac, că nu sunt ce aș vrea să fiu. Si nu mi-a plăcut liniștea, fiindcă ecoul gândurilor mele mă izbea de pământ. Nu e confortabil, probabil că de aceea oamenii ar face orice altceva în afara de a sta de vorbă cu ei, în liniște.

Nu-mi imaginez viața alergând neîncetat, căutând prezența semenilor mei, luptând pentru a obține. Am nevoie de timp cu mine. Am nevoie de liniște. Și dacă reușesc să ating liniștea în mijlocul singurătații, când nu mai depind de nimeni și de nimic, ei bine, atunci pot declara că liniștea mea izvorăște din Dumnezeu. E pace divină.

Doamne, ce prețioasă este liniștea!