Menu

De la vis spre împlinire

Mulțumesc, mamă!

Alaltăieri, mama a împlinit 56 de ani. Să vă spun puțin despre ea. 

Mama e cel mai puternic om dintre toți cei pe care eu îi cunosc. Și cunosc destui. 

Deși n-a avut nici pe departe o viață ușoară, ea nu s-a dat bătută niciodată. A depășit orice problemă i s-a ivit în cale și a răzbit în cele mai grele situații. Și credeți-mă, chiar au fost multe și grele. Cred că oricine, în locul ei, ar fi intrat într-o casă de nebuni. Însă ea a rămas în picioare. Fizic, psihic și sufletește. Nu a renunțat. Nu și-a plâns prea mult de milă. A fost omul acțiunii. Omul care deschide uși, care rezolvă totul, care nu dă bir cu fugiții.

Mama este omul care mereu a știut cum să-i încurajeze pe cei din jurul ei. Oamenii au căutat-o mereu, știind ca ea este o sursă de putere, de răspunsuri inteligente și înțelepte, de ajutor. Ea îi îmbărbătează pe ceilalți. Ea ajută. Caută soluții. Dă curaj. Îți arată și o altă față a lucrurilor. Nu cred că există cineva care ar putea spune ceva negativ cu privire la ea. 

Mama a dat naștere la șapte copii. Și pentru noi, a făcut tot ce i-a stat în putere și puțin peste. Fără ajutorul unui bărbat. Nu a avut niciodată iubirea și sprijinul unui soț, ci dimpotrivă, a primit din partea lui tot ce e mai rău și urât pe lumea asta. Violență, insulte, trădare și așa mai departe.  Dar ea s-a descurcat oricum. De una singură. Și cu Dumnezeu aproape de inima ei. 

Mama este un model de bunătate și compasiune. De iubire. Nu poartă ranchiună nici față de omul care i-a făcut cel mai mult rău. Ea a iertat și pe cel care nu merită iertat. 

Mama a muncit pe brânci pentru noi, copiii ei. Noi am fost totul pentru ea. Mereu. Când se gândea la noi, nu existau limite de iubire sau “doar atât fac”. Nu, ea le-a depășit cu succes pe toate.

Poate că n-am spus-o prea des, așa cum ar trebui, dar îți mulțumesc mamă!

Mulțumesc pentru sacrificiile tale. Pentru eforturi. Pentru ajutorul și iubirea necondiționate. Pentru că ai fost mereu prezentă pentru noi. Pentru că nu te-ai dat bătută. Pentru că ești un om extraordinar. Pentru dăruirea ta. Pentru că ai fost, ești și vei fi o mamă-exemplu. 

Și sper să ne trăiești măcar până la o sută de ani! 

Lasă un răspuns