Menu

De la vis spre împlinire

Pentru copiii care au trăit coșmaruri și au îndrăznit să creadă în visuri.

Nu am de gând să scriu despre cât de minunat este să fii copil, să nu te îngrijorezi, să te bucuri și să nu porți poverile de adult. Nu, căci copilăria a fost pentru unii o perioadă urâtă, un coșmar care le-a îngreunat pașii și le-a provocat răni. O perioadă care a turnat greșit temelia pe care s-a zidit viitorul adult. Pentru ei scriu. Și pentru mine.

Nu mi-e dor de copilărie. Nu mi-e dor să fiu copil. Nu mai trăiesc în trecut, a rămas acolo și tind să cred că nu mă mai afectează, însă amintirile le port cu mine până la ultima suflare. Și-mi amintesc… secvențe în care tata o lovea cu brutalitate pe mama. Și îmi amintesc de mine, un copil de un metru și ceva, încercând să-l opresc, plângând, țipând să o lase în pace, fără putere. Îmi amintesc cum în ziua în care am împlinit unsprezece ani, n-am avut cadouri, nici tort, nici bucurie. Ci doar o cerință spusă în gând, atunci când se certau la telefon și el o amenința. Să nu se lase cu bătaie, cu scandal, măcar de ziua mea. Da, frica pe care am simțit-o în multe clipe atunci a rămas încă vie. De ce să-mi mai fie dor? De faptul că plângeam des, dar nu din cauză că m-am lovit în genunchi? De ce să-mi fie dor? Sub carcasa de copil, sufletul începea să se maturizeze… 

Copilul de ieri l-a învățat multe lecții pe adultul de astăzi. Copilul trist a devenit adultul care încearcă să zâmbească în orice circumstanță, să lupte până la capăt.  Lipsa unui cămin armonios, în care să afle ce-i iubirea, l-a purtat către cele mai înalte visuri. Și a învățat să creadă în iubire chiar dacă nu a văzut-o niciodată în jurul lui. 

Mesajul acesta este pentru copiii care au trăit coșmaruri și au îndrăznit să creadă în visuri. Pentru cei care n-au primit totul pe tavă, care n-au fost răsfățați și au învățat să prețuiască orice lucru.  Pentru copiii care și-au pierdut un părinte la o vârstă fragedă. 

Poate că deseori v-ați plâns și v-ați întrebat de ce la voi a fost așa, de ce nu v-ați aflat printre cei privilegiați. Nu am răspunsuri. Nu știu de ce. Dar sunt convinsă că toate întâmplările neplăcute v-au fost de folos. Că aveți ceva în plus. Că povestea voastră a început așa cu un scop. Înainte, cu zâmbetul pe chip și cu speranță în suflet!

Lasă un răspuns