Menu

De la vis spre împlinire

Femeie dragă, nu mai căuta iubirea în locul greșit.

Am dat din greșeală de un blog. Și deși nu e genul de blog pe care l-aș citi, ceva m-a făcut să răsfoiesc prin ultimele articole. Cea care scrie este o femeie, 30 de ani, ce întâlnește doar bărbați care n-o iubesc. Vă spun povestea cu ultimul, pe scurt. Când l-a cunoscut, s-a gândit să se joace puțin cu noua “partidă”. N-a ajuns în patul lui din prima seară, însă nici mult n-a durat până acolo. Au convenit cei doi să aibă o relație deschisă. Fără sentimente, deschiși și către alți parteneri. Numai că ei i-a plăcut, și cumva… s-a îndrăgostit. Nu mai îi erau suficiente două-trei nopți pe lună, când avea el timp de ea, voia iubire. Voia atenție. Și bineînțeles, el s-a ținut de cuvânt până la capăt, că doar nu era să-i pună un inel pe deget după o noapte. Și-a văzut de drum. Iar ea a rămas rănită. Spune că găsește doar bărbați ce aparțin aceluiași tipar, care nu o iubesc, deși ea oferă totul.

Vreau să fie clar ceva. Nu judec, nu sunt cu nimic mai bună decât o femeie care are
principii diferite de ale mele. Doar că am de spus câteva lucruri.

Femeie dragă, ai căutat iubirea în locul greșit. Iubirea curată, care realmente te vrea pe tine, nu începe în cluburi, în întuneric, printre cearșafuri. Ci în lumină. Dacă un bărbat te vrea doar pentru o noapte, atât vei reprezenta pentru el.
O inimă poate fi frântă de un el chiar și prin cuvinte sau câteva gesturi, nu e nevoie neapărat de contactul sexual. Însă din punctul meu de vedere, a te dărui fizic înseamnă mult. N-ar trebui să se întâmple cu oricine și nu în prima noapte după ce v-ați salutat. Și dacă n-ai inima de piatră, vrei sau nu, te implici emoțional. Mai ales dacă în adâncul sufletului tău, de fapt tu tânjești după iubire.

Femeie dragă, nu căuta iubirea într-o partidă de sex și nu te amăgi că după aceea, el se va îndrăgosti de tine. Nu-ți mai spune că el poate să mai încerce cu altele zece în timp ce e și cu tine și că în final, tot pe tine te va alege. Nu te va alege. Dacă s-ar vedea cu tine în viitor, la tine s-ar opri.

Femeie dragă, respectă-ți trupul. După ce plăcerea se duce, cu ce rămâi? Oare nu ești mai mult de atât? Ai spus că oferi totul. Ai grijă cum definești “totul”. Degeaba ești licențiată în Psihologie dacă nu ai învățat că excesele nu sunt benefice. Degeaba dacă nu știi cine ești si nu te respecți.

Privești iubirea prin ochii plăcerii fizice. Și nu ai înțeles încă faptul că iubirea e ceea ce rămâne dincolo de plăcere. Și că nu se formează pe baza clipelor în care i-ai căzut în brațe, ai permis să se culce și cu altele și să-și trăiască fanteziile. Nu, draga mea, asta nu e iubire. Numește-o cum vrei, dar nu mânji acest cuvânt pur.
Și cu asta închei.

Pentru fetele mele dragi, cele care mă citiți, am vrut să vă arăt ce “pierdeți”. Vreau să vă amintesc cât de prețioasă este puritatea voastră și că e mai bine să fiți singure decât să alergați din bărbat în bărbat. Vreau să vă încurajez să alegeți un bărbat care demonstrează. Care e prezent. Care știe ce vrea și e dispus să lupte. Care nu se joacă. Orice altceva e amăgire. Și credeți-mă, nu e nicio pierdere.

“Ce e al tău va fi, va aștepta și va veni.”

Lasă un răspuns