Menu

De la vis spre împlinire

De azi, nu mai aștept.

Cei care îmi citiți articolele de ceva timp, știți că am scris deseori cu privire la a aștepta persoana aceea pe care Dumnezeu a ales-o pentru mine. Pentru el am scris poezii, scrisori în jurnal, gânduri și emoții. Când spuneam că aștept, nu am dat niciodată de înțeles că mă închid undeva și nu mai fac nimic cu viața mea, ci doar îl aștept pe el. Însă aș minți dacă aș afirma că n-au fost destule momente în care i-am simțit lipsa și aș fi vrut ca el să fie. L-am purtat în suflet și am crezut că undeva, în lumea asta mare, el există. Și că într-o zi binecuvântată de Dumnezeu, privirile noastre se vor întâlni. Am visat. Nu la făt-frumos sau la bărbatul perfect, dar am visat la un el care nu se aseamănă cu restul și la o iubire desprinsă din Cer. Însă timpul a trecut și am realizat că neîmplinirea acestui vis mă doare. N-o spun cu mândrie, însă eu nu am dorit plăceri de o noapte și nu m-am mulțumit cu altceva care să mă facă să uit că sunt singură. Asta am ales.

Nu-mi schimb principiile și îmi place să cred în imposibil, în iubirea pură, în povești scrise de Autor. Însă s-ar putea ca acestea să nu mi se întâmple tocmai mie, fiindcă Dumnezeu nu e dator să-mi răspundă sau să-mi dea ceva. Relația mea cu Dumnezeu nu depinde de faptul că un vis mi se împlinește sau nu. De aceea, de azi nu mai aștept. Nu-i o renunțare, nu vreau să priviți lucrurile astfel. Nici nu înseamnă că nu mai cred. Poate că alesul meu chiar există și va ajunge cândva, poate că voi publica acea carte, poate cuvintele mele vor însemna ceva cândva. Dar la fel de bine, se poate să nu fie așa. Nimic din toate astea.

De astăzi, nu mai vreau să visez cu ochii deschiși. Mă ancorez în realitate, chiar dacă îmi este urâtă câteodată. Chiar dacă simt că fără visuri, mă sting.

Articolul acesta mă doare. Și nu vreau să vă descurajez sau să vă spun că Dumnezeu nu are ceva deosebit pentru voi. Nu asta vă scriu de doi ani încoace? Însă singurul adevăr palpabil este clipa aceasta. Chiar dacă e tristă, chiar dacă e o lacrimă, chiar dacă e un dor. Și poate că cel mai mult contează cum o scoatem la capăt cu momentul acesta și cum îl depășim…

De astăzi, nu mai aștept. Dacă ceva e în planul lui Dumnezeu pentru mine, se va întâmpla. Eu n-am de unde ști cu certitudine. Nu mai încerc să-L demonstrez pe Dumnezeu prin viața mea, căci El o va face dacă va voi. Sunt multe lucruri care nu țin de mine și nu sunt eu în control. N-o să pot aduce niciodată cu forța iubirea lângă mine. Nu o să grăbesc timpul, nici nu îl pot ține pe loc.

Și… poate că într-o seară târzie de vară, el o să-mi apară printre gânduri, dorindu-mi să-l fi întâlnit, și voi simți nevoia să îi dedic o poezie. Sau poate nu. Însă până atunci, renunț la așteptare…

Aveți grijă de sufletele voastre și indiferent de alegerile pe care le faceți, nu uitați să fiți puternici și să rămâneți în picioare!

Sâmbătă, 17 Februarie

Trăim într-o lume în care ești nevoit să mergi într-un ritm cât mai alert ca să ții pasul cu cei din jurul tău, să alergi după fericirea pe care o găsești în plăceri efemere, să fii mereu înconjurat de oameni. Singurătatea pare a fi o problemă. Tristețea trebuie evitată. Trăim într-o societate în care suntem învățați să fugim de noi și de ceea ce simțim.

Mereu am crezut că viața înseamnă mai mult decat o diplomă, o carieră de succes, o vacanță în America sau un act de căsătorie. Nu subestimez importanța acestora și nici nu contest că ele îți aduc satisfacții/bucurie, însă ce rost au toate dacă tu nu știi cine ești, dacă nu ți-ai descoperit darul și nu știi pentru ce trăiești? Oare la ce îți servesc dacă nu ai trăit frumos, dacă nu ai iubit mult și nu ai aflat încotro vrei să te îndrepți?

Vorbeam aseară cu mama mea și povesteam chestii care s-au petrecut cu mai bine de 10-15 ani în urmă. Timpul s-a scurs atât de repede. Și se va scurge în continuare cu aceeași viteză. Într-o fracțiune de secundă se scurge un an. Chiar avem timp să nu căutăm răspunsuri și îl investim amăgindu-ne sau fugind de noi?

Mesajul meu pentru tine este să nu îți fie teamă să rămâi singur și să ai curajul de a-ți asculta vocea sufletului și a gândurilor tale. Să ai curajul să-ți cureți rănile și să nu te sperie durerea. Să nu depinzi de nimeni în afară de Dumnezeu, fiindcă adevărul este limpede. El e singurul care rămâne până la ultima ta suflare și iubirea Lui nu cade indiferent de circumstanțe.

Nu alerga. Nu fugi de tine. Nu ținti doar spre momente.

Vineri, 16 Februarie.

Au fost momente în viața mea în care am simțit că lumea se prăbușește peste mine, în care am plâns o dată cu ploaia și am urlat în acelasi ritm cu tunetele. Și tot neînțeleasă m-am simțit.
M-am supărat pe viață și am crezut că îmi datorează mai mult. Că merit mai mult. Am privit prin grădinile vecinilor și m-am întrebat de ce la ei este atât de diferit față de cum e la mine. Nu, niciodată nu am simțit invidie sau răutate, ci doar I-am pus întrebări lui Dumnezeu cu privire la toate astea. Oare El chiar este drept și bun? Oare El e același Tată pentru toți?

Adevărul este că nu poți să-i ceri Lui cont pentru ceea ce face sau nu în viața fiecărui om de pe planeta asta. Nici nu ai nevoie să știi. Atâta vreme cât investești timpul plângând și fiind revoltat pe Cer, nu mai ai când să descoperi din ce motiv ești aici și cum poți folosi tot ceea ce ți s-a întâmplat pentru a-i înțelege și a-i ajuta pe alții. Nu mai ai timp să lucrezi pentru visurile tale și nici să pășești înainte pentru a ajunge la destinație. Nu, pentru că te oprești.

Fiecare om scrie o poveste diferită, unică. Alții nu scriu niciuna. Alții doar au impresia că scriu. Da, poate că tu nu știi ce înseamnă să primesti ajutorul necondiționat al părinților. Poate că tu nu știi ce înseamnă să ți se dea totul de-a gata și trebuie să muncești pentru orice lucru, oricât de mic ar fi. Poate că tu trebuie să lupți de zeci de ori mai intens decât altcineva care a fost împins sau cărat pe brațe. Poate tu n-ai văzut niciodată cum arată iubirea.

Dar Dumnezeu este același, și pentru el, și pentru tine. Pesemne că nu e drept ce ți s-a întâmplat, însă tu ai de gând să trăiești așa mereu, fiind nemulțumit? Oare în aceasta constă soluția?
Urmează-ți calea pe care ai fost pus, schimbă macazul atunci când trebuie, nu te da bătut, cere și privește împlinirea lucrurilor mărețe. Eu cred cu tărie că nimic nu este ascuns de ochii Cerului, și că miracolele sunt posibile. Că poveștile pot avea final fericit. Că binecuvântările ajung la timp celui care crede și rabdă. Nu descuraja!

Lasă-mi visul să respire viață.

Te rog, ia-mi piatra aceasta de pe inimă
Și lasă-mi visul să respire viață.
Nu sunt ca ceilalți, nu fac parte din turmă
Și sper ca într-o zi să fac o diferență
În bine.

Nu-mi cere să trăiesc fără niciun scop
Și nu îmi spune că scopul e să te distrezi,
Să alergi până când moartea pune stop.
Esențial e să deschizi ochii acum, să vezi
Că viața nu-i numai aici, numai acum
Că totul într-o clipă se poate face scrum.

Cât timp am să trăiesc, eu vreau să cred
Că sentimentul cel mai pur este iubirea
Și cu mizeria nu se amestecă.
Cât timp am să trăiesc, eu vreau să cred
Că va învinge întotdeauna bunătatea.
Și că de acolo izvorăște bucuria.
Cât timp am să trăiesc, eu vreau să cred
Că frumusețea unui suflet se află în curăție,
Nu în răutate, nu în invidie.

Nu-mi cere să mă conformez cu răul,
Să râd la glume batjocoritoare,
Fiindcă cred până la capăt că Pământul
E locul cel mai bun, în care ni s-a dat șansa să fim Soare.
Pentru cel de alături.

Pentru El…

De atâtea ori, în acest an ce am lăsat în urmă, privit-am către Cer și i-am cerut lui Dumnezeu să te aducă în viața mea. Însă nu a fost timpul potrivit. Nu-mi convenea, fiindcă eu voiam pur și simplu să fii, și nu mă interesa dacă nu eram eu pregătită sau nu erai pregătit tu. Am învățat să mă încred în El și să te aștept.

Așteptarea a fost lecția ce mi-a fost predată de nenumărate ori, tocmai pentru că în momentele mele dificile, picam examenul. Ce m-a surprins la Dumnezeu a fost că deși se întâmpla așa, îmi mai dădea o doză de răbdare, o altă șansă.

De atâtea ori, ți-am simțit lipsa și tânjeam după îmbrățisarea ta. Da, chiar dacă nu am cunoscut-o niciodată. Îmi era dor de vocea ta, de zâmbetul tău, de privirea ta. Îmi era dor să fii aproape. M-am mulțumit cu sentimentul că eu sunt departe de tine, dar nu și Dumnezeu. Și așa mai făceam un pas prin credință.

Să te aștept mi-a parut chiar și mie o nebunie uneori, dar a fost singura cale pe care am simțit cu toată ființa mea că trebuie să o urmez. N-am putut spune da altcuiva. N-am putut și am siguranța că niciunul dintre ei nu erai tu.

Te-am așteptat câteodată cu dor, și alteori ai fost departe de gândurile mele. Te-am așteptat uneori cu răbdare, și alteori renunțând. Te-am așteptat uneori cu lacrimi, și alteori cu entuziasm.

Oricât de mult vreau eu să se întâmple ceva într-un anumit moment, am înțeles că nu pot forța timpul. Iar timpul îi aparține lui Dumnezeu. Și prin alegerea mea, tot în mâna lui e și stiloul poveștii noastre.

Dragul meu, habar nu am când va fi timpul nostru, dar știu că acela va fi binecuvântat, iar eu aleg să te aștept. Oricât ar dura până când, ținându-te de mână, vom păși împreună. Mă rog pentru tine.

Să nu rămâi cu un picior în 2017.

Ne aflăm in pragul noului an, și de aceea, mai am câteva gânduri pentru tine.

Îți doresc să te împaci cu tot ce a fost și nu ai regrete. Să nu te gândești la “ce ar fi fost dacă”.
Îți doresc să îți înfrunți pierderile, în special când vine vorba de oameni. Așa cum fiecare persoană vine în viața ta cu un scop, tot așa se îndepărtează cu un scop.
Îți doresc să îți îmbrățișezi dezamăgirile și eșecurile. Ele nu te definesc, însă te-au ajutat să mai crești puțin, să devii mai mult. Primește-le ca pe niște binecuvântări în care sunt ascunse lecții.
Îți doresc să nu mai porți în suflet nopțile pe care le-ai petrecut plângând, nici suferința, nici durerile, nici greutățile. Ai trecut prin ele, mulțumește și continuă.

Acceptă tot ce a fost în viața ta. Gândește-te că totul se întâmplă cu un scop, iar Dumnezeu știe de ce. Vei afla și tu. Uneori, chiar și alegerile greșite pot fi modelate spre binele nostru. Nu regreta nimic, nu te învinui pentru nimic.

Amintește-ți mereu că în prezent te clatini stând într-un singur picior, când pe celălalt îl ții ori în trecut, ori în viitor.

Să pășești înainte cu ambele picioare. Cu inima. Cu gândurile.

Rămâi cu bine, 2017!

Mulțumesc, 2017! Mulțumesc, Doamne!

Te-am încredințat în mâna lui Dumnezeu încă de când îți stăteam în prag. Aveam visuri și planuri, însă mai presus de acestea, aveam dorința de a urma voia lui Dumnezeu și de a-mi lăsa pașii călăuziți de El. Dacă a fost ușor? Nu! Căci socoteala de acasă nu se potrivește mereu cu cea din târg, iar multe lucruri par de neînțeles. Însă știu că anul acesta a reprezentat o piesă sau poate mai multe dintr-un puzzle. Dintr-o imagine pe care El o vede completă, nu pe bucățele, ca mine.

Îți mulțumesc pentru lacrimi. Încep cu asta fiindcă fără lacrimi și fără durere, astăzi nu aș fi știut să-l înțeleg pe cel care plânge și să-l încurajez. Sufletul meu s-a mai curățat puțin, iar privirea a devenit mai blândă.

Îți mulțumesc pentru muncă. Chiar dacă au fost zile în care eram extenuată fizic și simțeam că nu mai am putere să ridic nici un pai. Nu am făcut ce mi-a plăcut și nici cât am vrut eu, ci ceea ce am fost nevoită să fac. Așa am învățat că între noi, oamenii, nu trebuie să existe diferențe. Chiar dacă unul spală toalete și unul e doctor. Statutul social nu are nicio relevanță atunci când definești omul. Și asta a fost lecție valoroasă.

Îți mulțumesc pentru că mi-ai spus nu, chiar dacă era vorba de ceva/cineva care pentru mine însemna mult. Mi-ai închis drumurile pe care mergeam și am luat-o de la capăt pe altele.

Îți mulțumesc pentru oameni. Pentru cei pe care nu i-ai adus în viața mea, deși te-am rugat cu lacrimi, pentru cei care au plecat, pentru cei care au venit. Îți mulțumesc și pentru cei pe care i-am întâlnit o singură dată, și pentru cei care au rămas.

Îți mulțumesc pentru luptele pe care le-am purtat cu mine, cu gândurile și cu sentimentele mele, cu viața. Uneori am pierdut, alteori am câștigat. Însă asta prea puțin contează. Am luptat așa cum putut, cu sufletul pe genunchi, izbită la pământ, cu lacrimi în ochi, cu revoltă în cuvinte.

Îți mulțumesc pentru cuvântul scris. A reprezentat cea mai mare binecuvântare. Mulțumesc pentru toate mesajele pe care împărtășit cu ceilalți. Pentru toate cuvintele care au atins alte suflete.

Îți mulțumesc pentru lecții, pentru tot ce m-ai învățat, pentru tot ce s-a întâmplat și pentru ce nu s-a întâmplat. Pentru visurile care s-au stins și pentru cele care au născut. Pentru cele care au rămas, dar încă nu s-au împlinit.

Iar vouă, oameni dragi, vă mulțumesc pentru toate mesajele pe care mi le-ați trimis. Dumnezeu m-a încurajat prin voi și mi-a amintit că El lucrează, chiar dacă uneori tace. Mulțumesc pentru rugăciunile voastre. Pentru că mi-ați întins o mână atunci când eu voiam să renunț. Pentru lacrimile de bucurie și zâmbetele uriașe pe care mi le-ați pus pe chip prin cuvintele voastre. Mulțumesc pentru că ați avut încredere în mine și mi-ați relatat chestiile cu care voi vă confruntați. Mulțumesc fiecăruia în parte și doresc din toată inima ca Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Și în ultimul rând, dar cel mai important, îi mulțumesc lui Dumnezeu. Fără El, astăzi nu aș fi fost aici. M-a ridicat de fiecare dată când am căzut. A luptat pentru mine când eu am pus armele jos. M-a iertat atunci când am greșit. M-a iubit necondiționat. Mi-a dăruit pace și bucurie atunci când sufletul îmi era tulburat. Pot trăi fără oameni, fără un el, fără familie, dar nu fără Dumnezeu.

Mulțumesc, Doamne!

Tăcere.

Am pus armele jos, în liniște, fără să mai scot nici măcar un cuvânt. Lupta a fost pierdută. Și am tăcut.
Am învățat că pe Dumnezeu nu-L pot obliga să-mi vorbească. Am spus orice. Am spus oricât. M-am obosit cu întrebări la care răspunsul mereu a fost “așteaptă”. Nu m-am mai revoltat. Și am tăcut.
Am simțit durere și am urlat. Însă țipetele nu m-au vindecat. Și am tăcut.
Când am realizat că zgomotul produs de cuvintele mele nu mai are nicio valoare, am tăcut.
Am tăcut cu lacrimi în ochi. Am tăcut cu zâmbetul pe buze.
Ai putea crede că am renunțat. Că nu mai știu să rabd. Probabil că acesta este adevărul…am ales să tac pentru că am obosit.
Habar nu am dacă cineva îmi ascultă tăcerea sau dacă înțelege dincolo de ea. Poate că Dumnezeu știe să facă asta. Uneori, poate că și oamenii cărora le pasă de tine.
Am ales să tac fiindcă e timpul să ascult…

Draga mea, fii cu cineva care te iubește pur!

Atunci când întâlnești pe cineva și te îndrăgostești, ai impresia că el reprezintă centrul Universului, tot ce îți dorești, tot ce e mai frumos. Și începi să scapi din vedere aspecte importante, te mulțumești cu mai puțin doar pentru că fiind înfometată de el, câteva firimituri de atenție par valoroase.

Tu poate că iubești, dar el pe tine nu. Căci dacă te-ar iubi, timpul pe care trebuie să ți-l dăruiască nu ar fi o problemă. Nici nu ar fi necesar să-l ceri, fiindcă pur și simplu, iubirea oferă. Când el te caută doar atunci când are chef sau timp, când te lasă să aștepți zile întregi un răspuns și faptele nu se potrivesc cu cuvintele lui, nu te încredere în el. Dacă îți pasă, arăți. Și iubirii îi pasă mult. Și încă ceva. Când iubești, nu te joci cu sentimentele celui de lângă tine. Te rog, nu închide ochii doar pentru că doare să înfrunți acest adevăr.

Tu poate că iubești, dar el pe tine nu. Fiindcă dacă te-ar iubi, tu nu ai mai plânge la fel de mult. Durerea ta ar fi și durerea lui, zâmbetul tău ar fi și zâmbetul lui. Nu ar dormi la fel de liniștit știind că tu nu ești bine sau neștiind cum te simți. Când două suflete se iubesc, devin unul.

Poți să mai aștepți, desigur. Că poate, poate, într-o zi te va iubi așa cum tu îți dorești să fii iubită. Poate că uneori se întâmplă, eu rareori am auzit de cazuri cu final fericit. Mă întreb, oare e corect să stai la ușa sufletului unui om, așteptând să te iubească? E corect ca el să te vadă plângând și să nu-ți deschidă? Da, cred sufletul său are tot dreptul să facă asta, fiindcă atunci când e vorba de iubirea în cuplu, nu poți să te forțezi ca să simți ceva.

Prin urmare, mă întorc la gândul pe care l-am înrădăcinat bine înlăuntrul meu în ultimii ani. Că iubirea pură, în cea mai înaltă formă a ei, curge din Dumnezeu. Așadar, dacă unul dintre voi nu iubește, înseamnă că nu e o iubire din Dumnezeu. Că există altcineva pentru tine, care te va prețui pentru ceea ce ești și pentru care vei fi mai mult decât și-a imaginat. Exact așa cum vei simți și tu pentru el. Nu te mulțumi cu altceva, draga mea. Mai bine rămâi singură decât să alegi oameni nepotriviți.

Nu alerga și nu plânge după cineva care nu te iubește, ci folosește acel timp rugându-te pentru cel care va veni din mâna lui Dumnezeu.

Dacă astăzi ai căzut, mai ridică-te o dată!

În ultima vreme am scris din ce în ce mai puțin. Pentru că sunt persoane care așteaptă zilnic un mesaj, am mai copiat din cele vechi și le-am distribuit iar. Nu v-am spus, dar în sufletul meu renunțasem la tot. Și la așteptări, și la visuri, și la scris. Nu am împărtășit cu voi, însă în sufletul meu m-am revoltat și cuvintele mele au fost amare. Spuneți-mi că voi niciodată nu v-ați certat cu Dumnezeu când erați în prăpastie, și aveți dreptul să dați cu piatra. Nu sunt mândră de mine, dar îmi asum.

Nu că asta ar scuza lipsa mea de sfințenie, însă eu până acum nu am cunoscut creștinul perfect. Așadar, articolul acesta este pentru aceia care din când în când cad, care își pierd nădejdea și răbdarea, care pun armele jos și nu mai vor să lupte, care încep să-și pună întrebări și au impresia că Dumnezeu i-a uitat.

Adevărul este că te lovești de stările astea atunci când așteptarea este lungă, când greutățile se pun unele peste altele, când abia ai trecut de un obstacol și te împiedici de altul. Nu știu cum a fost viața voastră, însă a mea nu a fost presărată cu flori roz. De când mă știu. Și de aceea voi empatiza întotdeauna în principal cu cei care știu ce e durerea și dezamăgirea, ce sunt lipsurile și problemele. Pentru voi scriu.

Fiindcă deseori sunteți neînțeleși și vă simțiți slabi. Dar uitați că oamenii puternici sunt cei care au înfruntat valurile și nu s-au înecat. Și voi sunteți puternici.
Fiindcă în căderile voastre, vă doriți ca viața să se sfârșească. Însă voi, mai mult ca oricine, meritați să vă ridicați până veți întâmpina și zilele alea promise de Dumnezeu.
Fiindcă vi se pare că El a uitat de voi. Însă ce fel de Dumnezeu e acela care nu își iubește și nu își ajută copiii? Ce Dumnezeu e acela care îți spune să aștepți și nu împlinește? Ce Dumnezeu e acela căruia îi spui că te doare, iar El nu vindecă?

Știu că atunci când cazi, te doare și că refuzi să mai încerci o dată, să mai aștepți o zi în plus, să îți mai dai o șansă. Știu. Știu că după 9 probleme, vei crede că urmează o a zecea problemă. Însă eu cred cu toată ființa mea că după 9 probleme ajung 10 binecuvântări. Din mâna lui Dumnezeu.

Așa că nu-ți cer ca astăzi să lupți având în vedere că rănile tale sângerează. Doar ridică-te și împacă-te cu Dumnezeu. Nu-ți cer să nu mai plângi, ci doar vreau să-ți amintesc că nu ești singur. Lacrimile tale nu se pierd.

Dacă astăzi ai căzut, mai ridică-te o dată!