Menu

De la vis spre împlinire

Când iubești, nu înșeli.

Am aflat și eu recent despre o chestie numită “swinging”. Aceasta presupune că mai multe cupluri se întâlnesc într-o cameră și au relații unii cu alții, schimbându-și partenerul. Adică mergi cu soțul tău acolo, de bunăvoie și nesilită de nimeni, el se cuplează cu soția altuia, iar tu cu soțul alteia. Unii afirmă că asta e evoluție sexuală.

Am rămas stupefiată. Dacă asta e evoluție, prefer să fiu considerată înapoiată și să gândesc ca acum o sută de ani. Personal, consider că iubirea e pe primul loc și numai ea are puterea de a-ți bucura inima. Și acolo unde e iubire, nu e mizerie. Mă doare sufletul când observ lipsa valorilor și a principiilor sănătoase. E în regulă să ai 5 divorțuri, iar înșelatul în relațiile de cuplu se acceptă, se înțelege și se trece cu vederea. O replică spusă de cineva ieri, m-a lăsat fără cuvinte. “Mă, accepți să te însele, dar măcar să aibă tipul foarte mulți bani, și așa se merită.” Iubirea are un preț, deci? Și îți poți cumpăra cu bani și soție, și amantă?

Nu concep ideea unei terțe persoane într-o relație de căsnicie. Și nu pentru că așa spune Biblia, sau biserica, sau așa mă îndrumă principiile mele creștine. Dar atunci când alegi un om, îi spui da doar lui, iar el ție. Sunteți doi. Atât. Voi porniți de la temelie și începeți să construiți împreună. De ce e nevoie și de altcineva după aceea? De ce femeile închid ochii, resemnate cu gândul că toți bărbații înșeală și că așa e normal, sau că în final, tot la ele se întoarce?

Da, sunt dezamăgită de tot ce privesc în jurul meu…

Două și zece minute. Insomnie

Este ora două și zece minute, noapte și o liniște deplină. Nu aud decât stropii de ploaie lovindu-se de fereastra mea. De câteva ore plouă neîncetat. Ar fi trebuit să dorm la ora asta, dar insomnia m-a vizitat din nou. Nu știu cum se întâmplă, dar vine tocmai în momentele în care oboseala mea este la limită. Să o consider o binecuvântare pentru simplul fapt că acum am timp să mă încarc din nou? Nu mai știu ce să cred…

Astăzi, m-am întrebat la un moment dat dacă nu cumva visez prea mult și am așteptări prea înalte. M-am îndoit de Dumnezeu. Da, merg prin credință, dar la un anumit punct, încep să-mi pierd răbdarea și nu mai știu să cred. L-am întrebat dacă a uitat de mine. Ba chiar am pus la îndoială existența unui Dumnezeu căruia îi pasă și lucrează într-un mod minunat. Nu știu cum reacționează alții, însă eu așa sunt când obosesc.

“Nu te-ai săturat să-i încurajezi pe alții, când ție nu ți se întâmplă minunea?” A răsunat întrebarea asta în mintea mea, iar eu n-am știut ce să răspund. De ce primim astfel de întrebări când suntem doborâți, când nu mai putem vedea lucrurile clar?
Nu mi-am amintit de Dumnezeul care mi-a răspuns la alte rugăciuni, care mi-a dat pace în mijlocul furtunii, care m-a condus atunci când îmi pierdusem direcția și mi-a împlinit visul de a atinge un alt suflet. Nu, am uitat complet, doar pentru că El încă tace în anumite privințe.

Am două visuri mari, pe care le-am aflat abia după ce L-am cunoscut pe El. Și-mi par imposibile, câteodată. Când se întâmplă așa, vreau să mă descotorosesc de ele. Am greșit atunci când mi-am pus visurile mai presus de Dumnezeu, fiindcă dacă nu ar fi fost El, eu nu le-aș fi descoperit. Și culmea, mi-am amintit de ele, dar am uitat de El…

M-am împiedicat din nou de mine. De grijile și temerile mele. De greșeli. De ziua de mâine, care încă nu a ajuns. Să mă ierți, Doamne, și să mă iert.

Încă plouă. Se apropie ora trei. Eu am căzut, m-am ridicat și am decis să mai fac un pas. Prin credință…

…și așa voi ști că ești tu.

Glasul tău cald, ce îl voi recunoaște dintr-o mie de voci, va cânta o melodie pe care vreau să o ascult pe repeat o viață întreagă. Și așa voi ști că ești tu.

Privirea în care găsesc o licărire aparte și mă poartă într-o lume de poveste, făcându-mă să uit de tot ceea ce există în jurul meu. Să mă pierd și să simt că mă regăsesc în tine. Și așa voi ști că ești tu.

Bunătatea ta. Fiindcă nu cunosc o iubire lipsită de bunătate, iar eu vreau să-mi fii bun. Prin cuvintele tale, prin gesturi și reacții, prin fapte. Și așa voi ști că ești tu.

Dragul meu, îți voi privi chipul și nu mă voi sătura de tine, de ochii tăi, de buzele tale. Te voi absorbi cu fiecare părticică din mine și voi avea convingerea că mă aflu în fiecare celulă din corpul tău. Și așa voi sti că ești tu.

Relația ta cu Dumnezeu se va reflecta în relația ta cu mine. Dacă El va fi pentru tine o prioritate, sunt convinsă că nu-i o greșeală ca eu să fiu în viața ta. Îi voi mulțumi neîncetat pentru tine. Și așa voi sti că ești tu.

Întreaga ta prezență în viața mea va fi un miracol. Prezența ta va stinge dorul pe care l-am purtat în suflet pentru ani de zile. Și, dragul meu, așa voi ști că ești tu.

Tu, cel pe care l-am așteptat dintotdeauna.

Doamne, ce prețioasă este liniștea!

Am fugit deseori de singurătate, crezând că am nevoie de cineva sau de ceva ca să mă simt împlinită. Nu mi-a fost de ajuns să mă am pe mine. Și cu cât m-am îndepărtat mai mult de mine, cu atât m-am simțit mai tulburată și mai dependentă de tot ce mă înconjoară. Când m-am întors cu adevărat în sufletul meu, când am renunțat la grijile lumești și la nevoia de a fi lângă cineva, atunci am găsit liniștea.

I-am permis sufletului meu să-mi preia nevoile, dependențele, fricile, până când a început să bolborosească fără încetare. Am simțit că am pierdut controlul. În liniște, mi-am auzit urletele sufletului. Și am învățat să tac. Să mă ascult. Doamne, ce binecuvântare este să mă pot auzi! Fără liniștea aceasta, n-aș fi aflat vreodată ce se întâmplă înlăuntrul meu. N-aș fi fost conștientă de haosul în mijlocul căruia am descoperit că prin Dumnezeu, pot face ordine.

În singurătate m-am lovit de mine. Am plâns cu mine. Am descoperit că nu mă plac, că nu sunt ce aș vrea să fiu. Si nu mi-a plăcut liniștea, fiindcă ecoul gândurilor mele mă izbea de pământ. Nu e confortabil, probabil că de aceea oamenii ar face orice altceva în afara de a sta de vorbă cu ei, în liniște.

Nu-mi imaginez viața alergând neîncetat, căutând prezența semenilor mei, luptând pentru a obține. Am nevoie de timp cu mine. Am nevoie de liniște. Și dacă reușesc să ating liniștea în mijlocul singurătații, când nu mai depind de nimeni și de nimic, ei bine, atunci pot declara că liniștea mea izvorăște din Dumnezeu. E pace divină.

Doamne, ce prețioasă este liniștea!

Alegeți cu Dumnezeu. Alegeți cu inima întreagă.

L-a revăzut după mulți ani. Se schimbase. Nu mai era adolescentul inocent, care nu știa ce înseamnă să fii dezamăgit de oameni, să lupti cu viciile, să înfrunți viața. Mirosul de alcool, vocea uneori prea zgomotoasă, unghiile neîngrijite, mâinile muncite. Îl privea și putea vedea cât de greu i-a fost, ce urme i-au lăsat episoadele depresive și cum anii tumultuoși l-au zdruncinat. Și totuși, era tot el, cu același suflet bun. Nici greșelile, nici durerile, nici oamenii nu l-au făcut să-și piardă sufletul și bunătatea.

Știa că prin iubirea ei, l-ar fi putut schimba. Știa că iubindu-l așa cum este, ar fi putut să-l curețe și să-l șlefuiască, astfel încât el să devină cea mai bună variantă a lui. El nu a îndrăznit nici să spere la așa ceva. Întotdeauna a crezut că nu merită pe cineva ca ea. Îi era rușine că după atâția ani în care nu se văzuse, se prezenta în felul acesta în fața ei. Însă ea a văzut dincolo de imaginea lui…

Știa că e un suflet frumos, care ar fi putut să o iubească mai mult decât orice pe lumea asta. Stia că în ochii lui, ea era cea cu care și-ar petrece restul vieții. Și poate că mai devreme sau mai târziu, l-ar fi iubit și ea. Dar el merita mai mult. Merita pe cineva care să-l iubească cu fiecare părticică din suflet, să fie trup și inimă doar pentru el, să-i fie ales. Iar ea nu putea să îi ofere jumătăți de măsură. Aia nu ar fi fost o iubire din Dumnezeu. Așa că nu i-a dat speranțe, nu s-a jucat cu sentimentele lui și a ales să nu-i mai scrie.

Înainte să plece, s-au îmbrățișat…și ea a știut că fost ultima oară. Probabil că și el, fiindcă parcă nu mai voia să-i dea drumul.
A ales să se roage pentru el.

Întâlnim oameni pentru care suntem totul și oameni care sunt totul pentru noi. Când este de la Dumnezeu ca cei doi să fie împreună, amândoi trebuie să fie “totul” unul pentru celălalt. Nu doar unul. Nu doar celălalt. Nu doar cu jumătate de inimă. Și asta nu înseamnă că nu ești suficient de bună sau că el nu este suficient de bun, ci pur și simplu, nu vă potriviți.

Alegeți-vă viitorul partener de viață cu înțelepciune. Alegeți cu Dumnezeu. Alegeți cu inima întreagă.

Cândva, vei trăi iubirea în care astăzi crezi.

Într-o zi, vei privi spre el și ochii tăi vor străluci așa cum nu au mai făcut-o niciodată. Și vei zâmbi. Vei zâmbi fără să ai vreun motiv anume. Vei zâmbi în timp ce-l vei ține de mână și îi vei mulțumi Cerului că ți-a fost dat să iubești pe cineva atât de special.

Cândva, vei plânge…de bucurie. Și vei ști că e iubire adevărată, din Dumnezeu. Vei avea lacrimi în ochi când pe buzele lui vei citi bunătate, când va avea răbdare cu tine, când te va ierta dacă greșești și nu va renunța atunci când e greu.

Va veni acea vreme când îl vei îmbrățișa cu fiecare părticică din tine și vei fi mulțumită că l-ai așteptat. Că ți-ai păstrat puritatea, că nu ai căutat să-ți alini singurătatea cu oricine. Și vei râde gândindu-te la clipele în care îți era teamă că pe tine Dumnezeu te-a uitat, presupunând că aștepți in zadar.

Într-o zi, vei trăi iubirea în care astăzi crezi. Vei fi binecuvântă cu omul pe care îl aștepți. Cel care îți este potrivit și te va iubi sincer, necondiționat, până la ultima suflare.

Poate nu astăzi, poate nu mâine, poate nu atunci când îți programezi tu sau când îți pierzi răbdarea. Dar va ajunge. Dragostea n-are cum să te ocolească tocmai pe tine.

De când te aștept…

De când te aștept, te-ai așezat în inima mea sub formă de dor, și pe zi ce trece, ocupi din ce în ce mai mult spațiu.
De când te aștept, clipele în care îmi doresc să fii și tu aproape sunt mai dese. Brațele se simt apăsate de nevoia de a te îmbrățișa. Ochii îmi cer să te privească. Mâinile vor să te atingă.
De când te aștept, emoțiile cad pe hârtie în cuvinte. Cuvinte care spun rugăciuni, își exprimă dorul și învață răbdarea.
De când te aștept, te simt mai puternic în sufletul meu. Ești acolo. Chiar dacă nu-ți aud glasul și nu-ți privesc chipul. Chiar dacă uneori, mă cuprinde teama sau mă grăbește inima.
De când te aștept, credința îmi crește. În promisiunea lui Dumnezeu, în timpul Său perfect, în voia Sa.

Așteptarea m-a învățat să fiu bine și singură, să nu depind de altcineva, să îmi întăresc principiile și valorile, să aleg altfel.

De fiecare dată când îmi este dor de tine, te găsesc în sufletul meu și îmi amintesc că suntem deja unul. Iar într-o zi binecuvântată, pașii noștri se vor intersecta.

Astăzi îmi ești dor si nu-mi prea convine, însă știu ca mâine îmi vei fi dar, iar asta mă face să nu renunț.

Ce am învățat de la tata.

Am tot văzut în ultima vreme articole ale fetelor care aveau un mesaj de mulțumire către tații lor. Un mesaj în care erau recunoscătoare pentru ce au învățat de la ei. Atașat de o fotografie bună de pus în ramă.
Eu nu am avut un tată în adevăratul sens al cuvântului. Eu nu știu ce înseamnă o îmbrățișare, și ca să fiu sinceră, nici nu o vreau. Eu nu am auzit niciodată un “te iubesc” din partea lui. Eu habar nu am ce înseamnă să ai susținerea unui tată. Eu sunt convinsă că spre altar mă va conduce unul dintre frații mei, și nu el.

Am început să scormonesc printre gânduri. Bun, dacă nu am învățat nimic de el, oare nu am rămas cu nimic datorită absenței lui? Știți că-mi place să caut partea bună din orice rău și să folosesc totul cu un scop, fiindcă asta ar face și Dumnezeu. Așadar…

De la tata am învățat că viața e un câmp de luptă. Și ori lupți ca să supraviețuiești, ori mori. Iar atunci când pierzi, te ridici și îți continui drumul. Când ești învins, cauți firimitura de putere și începi să te pui pe picioare din nou. A avut grijă să înțeleg asta de la o vârstă foarte fragedă, prin toate actele de violență manifestate în interiorul căminului nostru.

De la tata am învățat ce înseamnă să nu fii dorit. Să ți se spună cuvinte urâte, grele, lipsite de dragoste. Până la urmă, nu asta primim în viață măcar din când în când? Eh, eu am avut prima lecție…acasă.

De la tata am învățat cum arată iubirea. Exact opusul a ceea ce el făcea. Datorită întunericului creat de el, am învățat să caut Lumina.

Tot el mi-a arătat că începuturile în viață sunt grele. Dar că la un moment dat, te poți opri și poți schimba macazul. Și acum știu că ceea ce contează e sfârșitul.

M-a mai învățat că orice legătură în viață, indiferent despre cine e vorba, poate fi ruptă dacă îți dăunează. Nu ești dator să păstrezi în viața ta pe nimeni. Fii suficient de bun încât să ierți, dar suficient de înțelept ca să elimini oamenii care nu merită să facă parte din viața ta.

De la tata am aflat că unii bărbați sunt răi, abuzivi, mincinoși, perverși șamd. Prin exemplul lui, am înțeles că ori mă căsătoresc din dragoste, alegând un om bun și iubitor, ori deloc. Am învățat ce fel de tată aș vrea pentru copilul meu.

Am mai învățat că oamenii pleacă. Abandonează. Sunt nepăsători. Nu au scrupule. Înșeală. Lovesc.

Dar nu, nu cred că toți sunt așa…

Și dacă văd lucrurile altfel sau transform rănile în lecții e doar din cauză că mai presus de tatăl pământesc, am descoperit că există unul ceresc. Și asta e o lecție prețioasă.

Să fii singura alegere a cuiva…

Mă uit în jurul meu. Zeci de oameni trec pe lângă noi zilnic. Cu o parte din ei ne intersectăm cărările. Cu unii vorbim. Și totuși, dintre toți aceștia…unul singur va fi cel ales.

Atâtea zâmbete ce nu se pot compara unul cu celălalt. Și dintre toate, cineva să creadă că tocmai zâmbetul tău este cel fără de care nu ar vrea să trăiască.

Atatea chipuri superbe. Unice. Iar pentru o pereche de ochi, tu să fii cea mai frumoasă…

Sunt atâția oameni minunați, buni, cu abilitați și daruri, cu ceva…special. Și totuși, tu să fii ales de cineva. În fața inimii tale să aibă emoții. Ție să-ți spună “da” cu tărie. Pe tine să te aleagă pentru restul vieții.

Uneori, mă gândesc că e aproape imposibil ca dintr-un milion de posibilități, tu să fii cel câștigător, însă îmi amintesc apoi de Dumnezeu, de faptul că pentru El, totul este posibil și că nimic nu-i scapă din ochi.

Să găsești fără să cauți e un miracol. E o lucrare mai măreață decât imi pot imagina eu. Să găsești fără să cauți pe Tinder, fără să abordezi fiecare persoană care îți iese în cale, fără să mergi în anumite locuri pentru a agăța. E binecuvântare. Și stii cum se formează astfel de binecuvântări? Încredințând stiloul poveștii în mâna Autorului…

Dacă oamenii pleacă, dă-le drumul. Despre frica de abandon.

Poate că a fost unul din părinții tăi care te-a părăsit, învățându-te că meriți să fii abandonat. Poate a fost partenerul din relația anterioară care și-a luat lucrurile și nu a mai vrut să lupte pentru tine. Și ai crezut, din nou, că nu meriți să fii iubit. Poate a fost prietena pe care o considerai ca fiind cea mai bună, ce a decis la un moment dat că nu mai vrea să facă parte din viața ta. Sau poate că e fost vorba de decesul cuiva care a părăsit lumea mult prea devreme.

Mi-ar plăcea să nu fie așa, însă adevărul este că viața îți servește pe tavă o înșiruire de plecări. Nu e din cauza ta, nu e pentru că nu ești suficient de bun, de frumos, de inteligent. Nu e din cauză că nu meriți ca ei sa rămână. Nu e pentru că în tine nu există ceva minunat ce poate fi iubit. De ce să te simți tu responsabil pentru plecarea lor și uneori, să încerci a-i ține cu forța?

Când oamenii pleacă, dă-le drumul. Da, dă-le drumul din sufletul tău atunci când ei nu mai sunt prezenți în viața ta. E alegerea lor, bazată pe ceea ce simt, pe gândurile și experiențele lor, pe dorințele și prioritățile lor. Ei aleg, iar tu nu poți influența această alegere. Nici nu ar fi corect.

Știi care e partea frumoasă? Că există și oameni care rămân. Mai puțini, desigur, dar sunt. A fost inevitabil să nu construiești ziduri în jurul inimii tale, să te închizi între ele și să nu mai primești pe nimeni acolo. De frică. Nu este blamabil, cred că oricine ar fi procedat la fel. Nu vreau nici să-ți cer să distrugi zidul, fiindcă știu că el a fost întărit în urma multor lovituri primite. Doar te rog ca, din când în când, să privesti dincolo de el. Vor fi unii oameni care îți promit multe, însă în timp ce stai pe gânduri, ei se îndepărtează. Ar fi plecat oricum, mai devreme sau mai tarziu, crede-mă. Însă alții, rămân acolo. Mai încearcă o dată. Știu că vor să facă parte din viața ta, că te vor. Și nu pleacă. Iar tu, dacă vei observa asta, nu fugi. Alături de astfel de oameni vei putea distruge orice mecanism de aparare. Împreuna cu ei. Prin efort si timp.

Mă rog pentru tine, pentru lumina și înțelepciunea ta, pentru ca iubirea să crească înăuntrul tău, sfărâmițând orice temere…