Menu

De la vis spre împlinire

De azi, nu mai aștept.

Cei care îmi citiți articolele de ceva timp, știți că am scris deseori cu privire la a aștepta persoana aceea pe care Dumnezeu a ales-o pentru mine. Pentru el am scris poezii, scrisori în jurnal, gânduri și emoții. Când spuneam că aștept, nu am dat niciodată de înțeles că mă închid undeva și nu mai fac nimic cu viața mea, ci doar îl aștept pe el. Însă aș minți dacă aș afirma că n-au fost destule momente în care i-am simțit lipsa și aș fi vrut ca el să fie. L-am purtat în suflet și am crezut că undeva, în lumea asta mare, el există. Și că într-o zi binecuvântată de Dumnezeu, privirile noastre se vor întâlni. Am visat. Nu la făt-frumos sau la bărbatul perfect, dar am visat la un el care nu se aseamănă cu restul și la o iubire desprinsă din Cer. Însă timpul a trecut și am realizat că neîmplinirea acestui vis mă doare. N-o spun cu mândrie, însă eu nu am dorit plăceri de o noapte și nu m-am mulțumit cu altceva care să mă facă să uit că sunt singură. Asta am ales.

Nu-mi schimb principiile și îmi place să cred în imposibil, în iubirea pură, în povești scrise de Autor. Însă s-ar putea ca acestea să nu mi se întâmple tocmai mie, fiindcă Dumnezeu nu e dator să-mi răspundă sau să-mi dea ceva. Relația mea cu Dumnezeu nu depinde de faptul că un vis mi se împlinește sau nu. De aceea, de azi nu mai aștept. Nu-i o renunțare, nu vreau să priviți lucrurile astfel. Nici nu înseamnă că nu mai cred. Poate că alesul meu chiar există și va ajunge cândva, poate că voi publica acea carte, poate cuvintele mele vor însemna ceva cândva. Dar la fel de bine, se poate să nu fie așa. Nimic din toate astea.

De astăzi, nu mai vreau să visez cu ochii deschiși. Mă ancorez în realitate, chiar dacă îmi este urâtă câteodată. Chiar dacă simt că fără visuri, mă sting.

Articolul acesta mă doare. Și nu vreau să vă descurajez sau să vă spun că Dumnezeu nu are ceva deosebit pentru voi. Nu asta vă scriu de doi ani încoace? Însă singurul adevăr palpabil este clipa aceasta. Chiar dacă e tristă, chiar dacă e o lacrimă, chiar dacă e un dor. Și poate că cel mai mult contează cum o scoatem la capăt cu momentul acesta și cum îl depășim…

De astăzi, nu mai aștept. Dacă ceva e în planul lui Dumnezeu pentru mine, se va întâmpla. Eu n-am de unde ști cu certitudine. Nu mai încerc să-L demonstrez pe Dumnezeu prin viața mea, căci El o va face dacă va voi. Sunt multe lucruri care nu țin de mine și nu sunt eu în control. N-o să pot aduce niciodată cu forța iubirea lângă mine. Nu o să grăbesc timpul, nici nu îl pot ține pe loc.

Și… poate că într-o seară târzie de vară, el o să-mi apară printre gânduri, dorindu-mi să-l fi întâlnit, și voi simți nevoia să îi dedic o poezie. Sau poate nu. Însă până atunci, renunț la așteptare…

Aveți grijă de sufletele voastre și indiferent de alegerile pe care le faceți, nu uitați să fiți puternici și să rămâneți în picioare!

Lasă un răspuns