Menu

De la vis spre împlinire

Am obosit, dar Dumneu încă este lângă mine.

Nu-mi este teamă să afirm că am obosit. Sau că sunt momente în care nu sunt bine. Sau că am zile care parcă nu mai iau sfârșit.

Ne-am învățat să ne înăbușim în adâncul sufletului toate emoțiile apăsătoare și să le purtăm până rămânem fără putere. Pretindem că suntem în regulă, că nu avem nevoie de ajutor, că ne descurcăm și singuri. N-avem voie să ne plângem. Însă eu nu pot face asta mereu…

Am învățat să spun pe nume trăirilor mele și să le accept. Uneori oftez atât de adânc încât parcă mi-aș scoate inima din piept. Alteori, mă cuprinde tristețea și descurajarea. Pun întrebări, caut răspunsuri. Mă îngrijorez. Îmi spun gânduri negative. Cad în depresie.

Și apoi…merg cu ele înaintea lui Dumnezeu. Da, asta simt, asta trăiesc, nu știu cum să mă descotorosesc de starea aceasta.

Să-I exprimi întotdeauna ce simți și să vorbești cu El. Oricâte greșeli ai face și oricum te-ai simți, Dumnezeu te iubește. Te ascultă, te ridică, e acolo…lângă tine. Nu-ți înăbuși durerile și nu te comporta de parcă ai fi singur. Nu-ți ascunde inima de Cel care oricum o vede…

Lasă un răspuns