Menu

De la vis spre împlinire

Doamne, îți mulțumesc că nu ai renunțat la mine atunci când eu am făcut-o.

Aveam motive să mă bucur. Eram, în sfârșit, liberă. Parcă tot timpul era al meu, iar sufletul îmi era plin de pace. Și dintr-o dată, ceva s-a produs înăuntrul meu. M-am trezit în mijlocul nopții, cu mâna pe inimă, încercând să-i calmez durerea. O fracțiune de secundă mi-a trebuit ca să merg în direcția greșită. Un singur gând, un singur cuvânt… și m-am rătăcit.

Joi după-amiază a fost punctul în care am ajuns la limita prăpastiei. M-am așezat pe margine și am privit în jos. Mi-am spus cele mai îngrozitoare lucruri posibile. Da, viața te poarta în locuri de unde le vezi pe toate în negru, iar tu ai impresia că trebuie să dispari din peisaj. Oricum, ești un nimeni, un eșec, ce rost mai are?
De acolo nu am mai vrut să mă ridic. Mi-am propus sa renunț la scris și să mă retrag pentru o perioada îndelungată. M-am certat cu Dumnezeu. M-am plâns de toate nedreptățile și i-am cerut socoteală pentru răspunsurile care nu mai vin. De crezut, am crezut. De așteptat, am așteptat. Unde greșisem?

Și apoi, un gând mi-a străbătut mintea. Să plec într-un loc nou, să îmi iau inima și să-i dau șansa de a se regăsi. De a ma regasi. Să caut bucuria. Nu mai puteam sta acolo, lângă prăpastie, privind în jos. Trebuia să mă îndepărtez de agitația din jurul meu.

Mi-a fost de ajuns să privesc marea. Să ascult sunetul valurilor. Să îmi înalț ochii spre apus. Și am început sa-L văd din nou pe Dumnezeu…

Mi-am amintit ca dacă eu fac atât cât pot, Dumnezeu se va ocupa de restul. Și dacă El nu-mi cere mai mult și mă iubește așa cum sunt, de ce să îmi pese cum par în ochii celorlalți? Mi-am amintit că de oameni nu trebuie să tragi, fiindcă dacă vor să facă parte din viața ta, vor face tot posibilul să fie. Relațiile curg de la sine, nu trebuie forțate. Mi-am amintit că inima mea e în mâna lui Dumnezeu și că El o va dărui celui care o merită. Cum am putut să uit că El m-a vindecat și a pus în jurul inimii mele un zid, peste care eu nu trebuie să sar înainte de vreme? Graba e o greșeală, întotdeauna.

Doamne, îți mulțumesc că nu ai renunțat la mine atunci când eu am făcut-o. Îți mulțumesc pentru că m-ai luat de lângă prăpastie și mi-ai arătat Cerul. Pe Tine nu pot să te mint, viața nu mă entuziasmează mereu. E doar un câmp de luptă și nu am fost întrebată dacă vreau să fiu aici. Dar Tu m-ai ales. Așadar, cu Tine merg înainte. Prin Tine am speranță. Datorită Ție am putere. O singură promisiune de-a Ta mă ține în picioare: că n-am să mor în război.

 

 

Comments

Mirela spune:

Buna. Iti multumesc pentru aceste cuvinte, asa ma simt si eu…lacrimile imi curg pe obraz si ma simt ca vreau sa se sfarseasca aceasta durere din suflet…odata pt totdeauna…

Lasă un răspuns