Menu

De la vis spre împlinire

Nu ești un eșec.

Aseară am intrat pe pagină și am lansat o întrebare: „Dacă m-ați putea descrie într-un cuvânt, care ar fi acela?” Nu căutam atenție, ci doar am simțit să vă întreb asta. În timp ce citeam răspunsurile voastre, am început să scriu în mintea mea articolul acesta…

Mi-am amintit că au fost multe momente și perioade din viața mea, în care au răsunat în gândurile mele altfel de cuvinte. Spuse de depresie, de stima de sine scăzută, de un om care nu-și dădea seama că mă doboară sau de o tăcere ce se lăsa înlocuită tot cu ale mele cuvinte…

„Eșec. Bună de nimic. Urâtă. Eșec. Nu-s suficient de buna, de inteligenta, de frumoasa. Esec. De ce m-am nascut?”Etc. Imaginați-vă o adolescentă de 16-17 ani, amărându-și zilele prin cuvintele astea pe care și le rostea aproape zilnic…Aceea eram eu. Pe măsură ce am mai crescut și descoperindu-L pe Dumnezeu mai mult, am încetat să mă mai văd prin ochii distrugători ai răului.

Cuvintele pe care mi le-ați scris voi au fost astea, repetate, în jur de 60: Minunată. Binecuvântare. Deosebită. Iubire. Lumină. Perfectă. Ruptă din Dumnezeu. Încurajatoare. Binecuvântată. Aleasă. Biruitoare. Minune. Inspirație. Sensibilă. Unică. Înțeleaptă. Autentică. Extraordinară. Talentată. Mister. Puternică.

De ce vi le redau acum? Fiindcă vreau să vi le însușiți. Vreau să vă vedeți prin ochii frumoși și calzi ai Cerului. Îmi doresc să știți că sunteți valoroși, chiar dacă nimeni din jurul vostru nu v-o spune. Îmi doresc să ridicați capul sus, cu curaj, încredințați că Dumnezeu nu v-a creat ca să fiți eșecuri. Voi sunteți oameni binecuvântați, steluțe ce luminează pe acest Pământ întunecat de răutate și durere.

Aveți grijă la gândurile voastre. Nu mai permiteți celui rău să vă amăgească. Nu vă îndemn la narcisism, însă vreau să vă văd zâmbind, mulțumindu-i lui Dumnezeu pentru felul în care v-a creat și pentru că-I sunteți copii.

Cu drag,

Ioana

Lasă un răspuns