Menu

De la vis spre împlinire

Prinde-mă dacă poți! Sau mai bine zis…dacă vrei.

N-am vrut niciodată să alergi după mine. Tocmai de aceea, atunci când te-am văzut, m-am oprit pe loc și am așteptat. Nu am vrut să mă joc cu tine, să-ți sar în brațe cu forța sau să îți manipulez cumva sentimentele. Am tăcut, te-am privit cu întreg sufletul, și am așteptat.

Între noi a fost mereu, parcă, o barieră peste care tu nu ai reușit să treci. Nu știu de unde a apărut sau de ce trebuie să fie așa.

Am sperat că într-o zi îți vei face curaj să o depășești. Că mă vei lăsa să-ți ating și mâinile, și sufletul, și viața. Ar fi fost reciproc, nu mă îndoiesc nicio clipă. Dar tu ai rămas în același punct. Nu ai rostit nici măcar un cuvânt, și am presupus că pur și simplu, nu-ți pasă.

Nu-i vorba că nu te-aș mai aștepta, dar mi-e teamă că nu ești tu, și că ar trebui să renunț. Așa că mă îndepărtez, continuându-mi drumul. Chiar dacă mă doare și nu am răspunsuri la întrebări. Nu încă, fiindcă sunt sigură că într-o zi voi înțelege de ce.

De mă vei vedea plecând și-ți vei dori să fiu în viața ta, vei călca pe urmele pașilor mei, și într-o zi, mă vei opri.

Așa voi ști că ești tu. Așa voi ști că a fost voia lui Dumnezeu.

Prinde-mă dacă poți! Sau mai bine zis…dacă vrei. Dacă inima te împinge înainte. Dacă Dumnezeu îți poartă pașii spre mine. Și nu, nu trebuie să alergi după mine chiar dacă plec. E de ajuns să-mi urmezi inima cu pași înceți, dar hotărâți. Să ai grijă de tine!

Lasă un răspuns