Menu

De la vis spre împlinire

În lume este nevoie de Dumnezeu.

E trecut de miezul nopții, iar gândurile mele răsună mai zgomotos ca oricând.

Mă simt dezamagită de lumea în care trăim și de tot ceea ce văd în jurul meu. Respect și accept pe toată lumea, însă nu-i pot spune răului bine. Nu mă încadrez și mi se pare că-s ca un copil pierdut într-o lume mare.

Familia nu mai este familie, iubirea nu mai este iubire, decența și bunul simț nu interesează pe nimeni. Înțeleg că omul evoluează, că are libertatea de alege și că poate avea propria definiție a termenului „normal”…însă prea multe lucruri se îndreaptă în direcția greșită, și deși sunt deschisă la minte și refuz să critic, nu pot fi de acord.

Nu mă afectează personal cu nimic, pentru că știu că Dumnezeu există și că în lume sunt mulți oameni frumoși, de calitate, însă mă întristează.

Am plecat din România în urmă cu 6 ani și am locuit în 3 țări. De aproape 4 ani locuiesc în Suedia. Aici, absolut totul este privit ca și cum ar fi normal…deși nu e. Într-o zi, am întâlnit în metrou un om mai în vârstă, și deși inițial am avut falsa impresie că e ciudat, am descoperit apoi un suflet credincios, bun, frumos. Știți ce mi-a zis? “Suedia, e o țară dezvoltată economic, oamenii nu au lipsuri materiale…dar aici lipșește Dumnezeu. Oamenii nu mai cred în El.”

Și așa e.

Știți cum este acolo unde Dumnezeu lipsește? Oameni triști și extrem de singuri (chiar dacă la party-uri râd și par că se distreaza). Depresii. Suiciduri. Relații eșuate. Visuri frânte. Lipsa iubirii. Interese materiale și sexuale. Vieți trăite fără niciun scop. Excese și dependențe.

Nu e de ajuns să crezi într-o energie care e cu tine întotdeauna, să meditezi sau să fii spiritual. E nevoie de un Dumnezeu real, de Hristos. E nevoie de schimbare, de creștere, de o evoluție care începe din interior. E nevoie de suflet și de iubire din Dumnezeu.

Sunt dezamăgită, dar mă bucur că port în mine o bucățică de Cer. Că L-am cunoscut pe Iisus. Că încă cred în iubirea din Dumnezeu, în puritate, decență și bun simț. Mă bucur că învăț să devin un om mai bun și mai frumos. Că trăiesc cu un scop. Că abia aștept să văd ce a pregătit Dumnezeu pentru mine. Și nu, nu îmi este ușor deloc, dar mă bucur fiindcă indiferent de cum e drumul, știu că mă îndrept spre Cer.

Când voi ajunge la capătul vieții, vreau să fiu mulțumită de faptul că am trăit frumos…

Lasă un răspuns