Menu

De la vis spre împlinire

Dumnezeu îmi va îndrepta pașii spre locul în care trebuie să ajung.

Am purtat lupte cu mine însămi, cu viața, cu cei din jurul meu…și de cele mai multe ori am pierdut. Am plâns până la epuizare, m-am certat cu Dumnezeu, mi-am spus că voi renunța la tot, că nu-mi mai pasă. Luptă după luptă, cădere după cădere, până când am simțit că nu mai pot continua în felul acesta…

Acum sunt bine. Sufletul meu cântă bucurie și pace în ultima vreme, iar eu nu pot decât să mulțumesc. Nu am cum să uit locul în care inima mea a stat pe genunchi și a cerut eliberare. De acolo am fost ridicată.

Sunt încă pe câmpul de luptă, dar acum e diferit. Pentru că atunci când armele sunt îndreptate către mine, Dumnezeu e înaintea mea. Mă mai sperii din când în când, crezând că El nu mai e. Dar este. Și mă încred pe deplin în prezența Lui.

Ba chiar mai mult, cred cu fiecare părticică din mine că Dumnezeu mă va îndrepta spre locul în care trebuie să ajung, îmi va purta pașii pe cărarea întunecată și mă va ajuta să depășesc orice.

Ce rost are să mă îngrijorez? De ce să-mi țin gândul legat de anumite persoane? De ce să-mi fie teamă de viitor? Oare nu știe El ce urmează?

Mă aflu într-un punct al vieții în care sunt multe lucruri sunt în neregulă. Schimbări sunt de făcut cu carul. Dar știu că viața mea e încredințată în palma Lui și am decis să merg prin credință până la următorul popas.

Cu un singur gând vreau să vă las…Dumnezeu vă răspunde la rugăciuni. Fiți curajoși și rămâneți întru El!

Lasă un răspuns