Menu

De la vis spre împlinire

Veniți de luați lumină!

De câteva zile îmi răsună în gând aceste cuvinte. Sunt acelea pe care preotul le rostește atunci când credincioșii se apropie de el pentru a-și aprinde lumânările. Cu toții știm de ce. Învierea lui Hristos. Motivul sărbătorii nu este iepurașul , iar perioada aceasta nu e despre ouă roșii, cozonaci, cadouri sau despre ouăle de ciocolată care au împânzit supermarketurile. E despre durerea unei cruci purtate în spate. Despre răstignire și sacrificiu. Biruința asupra păcatului și a morții. Viață veșnică.

Veniți de luați lumină! Dar amintiți-vă că „Eu sunt Lumina lumii” (Ioan 8:12). Primiți lumina, însă nu doar prin flacăra lumânării ce urmează a se stânge, ci în sufletele voastre, acolo unde arde neîncetat. Primiți-L pe Iisus în inima voastră!

Veniți de luați lumină! Lumina care curăță sufletul de păcat și îi luminează fiecare părticică. Lumina care vindecă și aduce speranță. Umple goluri cu o dragoste nemărginită.

Credeți și veniți de luați lumină! Luați lumină și credeți! În promisiunile lui Dumnezeu, în viața veșnică, în biruința asupra întunericului. Fiindcă lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o.” ( Ioan 1:5)

Luați lumină sfântă cu inima plină de mulțumire și bucurați-vă! Hristos a inviat!

„Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” (Ioan 3:16)

Lasă un răspuns