Menu

De la vis spre împlinire

Am fost impulsionată să scriu din nou despre depresie datorită unui mesaj pe care l-am primit ieri. Și pentru că noi evitam să vobim despre lucrurile care nu se văd. Luptăm singuri, între patru pereti, prizonieri ai propriilor gânduri și sentimente. Pretindem că suntem bine. Nu spunem ce ne doare. Nu căutăm ajutor.

Depresia este boala care se manifestă în tăcere, iar simptomele ei, deși destul de evidente, nu sunt luate în considerare și nu li se acordă importanță. Ce, n-avem deja destule probleme?

Am cunoscut oameni care au avut la un moment dat, în viața lor, un episod depresiv cauzat de o despărțire, de moartea cuiva sau din alte motive. Am întâlnit și tineri care se confruntă cu depresia de ani de zile, merg în fiecare saptămână la pisholog și nu reușesc să se vindece.

E boala care te chinuie lent și care te amenință în fiecare zi cu moartea. Iar dacă te sperii de ea și o asculți, te poate purta într-un întuneric veșnic. Unul dintre cele mai dureroase lucruri este să aflu că un om și-a pus capăt zilelor. Că și-a pierdut complet speranța, deși în el încă era suflare. Că a renunțat, pur și simplu, fără să mai dea o șansă viitorului, fără să-i pese de durerea pe care o provoacă în inima celor care rămân.

Recunosc că m-am gândit deseori la moarte și că au fost câteva momente în care mi-am dorit să nu mai exist. Am cerut să plec înainte de timp. Nu aș fi încercat vreodată să fac ceva în privința asta. Mi-am spus de multe ori că nu aș avea curaj, dar am greșit. Nu îți trebuie curaj să mori, ci să traiești. Curaj înseamnă să înfrunți greutățile, și frica, și durerea. Curajul te poartă înainte, niciodată înapoi. Curajul îți spune să mai încerci încă o dată după fiecare eșec. Curajul este viitor, nu final.

Om drag, învață să fii curajos! Tu nu vezi că gândurile negre sunt…negre? Că te poartă în cele mai întunecate locuri, de unde nu mai reușești să vezi adevărul? Aprinde o lumânare cu denumirea de speranță și nu o lăsa să se stingă, cu niciun preț. În joc e viața ta. Lumânarea nu e suficient de puternică încât să lumineze camera în care te afli, însă nici prea slabă ca să nu te poată duce spre ieșire. Nu permite să îți scape din mâini.

Știi tu în ce fel te poate surprinde viața sau cât de frumos va răsări soarele după îndelungata ploaie? Sau de felul în care îți reîncarci fortele, tocmai acum cand nu mai ai energie să faci nimic?

Cum să fii inutil tocmai tu, om frumos? De ce te lași amăgit? Tu nu auzi vocea lui Dumnezeu, ce îți șoptește atât de clar că valorezi, că ești iubit, că ești puternic? Cum, tu chiar nu îți dai seama?

Ridică-te. Caută să te vindeci. Respiră. Oricât de greu ți-ar fi, nu ai voie să renunți la viață. Mi-aș dori să îți pot vorbi din viitor și să-ți arăt că lucruri minunate se vor întâmpla, ca să realizezi cât de important este să traiești.

Nu te lăsa controlat de depresie. Controleaz-o tu. Și dacă nu știi cum sau nu mai poți, privește în sus, spre Cer. Vei găsi o infinită putere…

 

Lasă un răspuns